Tăcerea din ochi

Consider că bărbatul care îşi bruschează femeia din orice punct de vedere, fie verbal sau fizic, este un animal; defapt nu, chiar nu vreau să jignesc animalele comparându-le cu astfel de specimene înapoiate mintal.

Cum, mă, să răneşti femeia care te-a îngrijit, ţi-a purtat în pântece copilul, ţi-a fost alături mereu şi e acolo pentru tine, pentru a te iubi; cum?! Ce fel de monstru eşti şi câte capete de dobitoc poţi tu să ai ca să ajungi la concluzia că femeia ta, o mana de om firav ce e, este sacul tău de box pentru toate tâmpeniile ce îţi strică ţie ziua? 

Şi când va avea curajul să plece ce vei face, vei dărâma pereţii casei, te vei bate singur, te vei jigni şi brusca singur aşteptând ca "sacul tău de box" să se întoarcă? Păi află ca nu, nu o va face pentru ca EA este puternică îndeajuns să vadă că poate inspiră aer proaspăt de libertate fără tine, că ochii nu o mai dor din cauza lacrimilor cu sânge ce o făceai să verse şi că obrajii nu-i mai sunt vineţii de la frigul celor mai reci palme primite din partea ta. Îi este bine, zâmbeşte şi se bucură că nu mai eşti tu să o faci să se simtă un nimeni, căci în toata treaba asta tu eşti singurul nimeni. Vieţuitoarele ca tine nu fac altceva decât să consume aer degeaba. 

Mi-aş dori ca mâna ce continui să o ridici când neuronii ţi se înneacă în nebunie să îţi cadă din umar şi să poţi doar să îi săruţi tălpile acelei căreia i-ai făcut atâta rău, să înveţi să o apreciezi aşa cum merită şi să o iubeşti, dobitocule, pentru că ăsta e singurul lucru ce i-l poţi face unei femei!

Transformă-ţi leşul tău de nimic în ceva folositor şi dăruieşte-i femeii tale o floare, nu o palmă!